"In astea 5 luni m-am uitat pe mine. M-am uitat in fiecare loc de relaxare si meditare, m-am uitat pe fiecare strada din orasul asta. M-am uitat in scari de bloc, pe plaja sau in bodegi. M-am uitat undeva, departe de oricine incerca sa ia legatura cu mine. Iar telefonul..- Profil de avion.
Nu am vrut sa mai scriu. Si nu am putut. M-am apropiat si m-am indepartat de cei din jur in mod inconstient. Am pierdut-o si am recuperat-o pe Elena de nenumarate ori. Perioada asta ne-a pus foarte mult la incercare. Pe amandoua, pe fiecare in poarte, dar si impreuna. Si nu stiu daca invatam din asta sau pur si simplu lasam totul sa curga fara sa dam vreo importanta.
Eu vreau sa schimb ceva, dar nu prea stiu ce. Si e dubios. Nu mai vreau sa pierd..nimic..si pe nimeni.."
TRRRRRR!!
Cacat, s-a sunat. Inchid jurnalul si il bag in ghiozdan, ferindu-l de privirile celorlalti. Macar la asa ceva sunt bune orele de istorie.
Ma indrept hotarata spre clasa alaturata..
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
nimic nu se pierde. totul se transforma.asa a fost sa fie si trebuie sa te gandesti ca s-a intamplat cu un scop.
RăspundețiȘtergereNu incerca sa faci o schimbare fortata . Lasa timpul sa decida si cauta un semn pentru pasul urmator in tot ce te inconjoara.
mda imi amintesc de liceu, cand imi asterneam ganduri la sfarsitu caietului, practic sunt unele ore foarte plictisitoare, pacat...
RăspundețiȘtergereSentimentele astea ne acapareaza cand ne simtim slabi , e timp sa descoperi ca momentele frumoase astea sunt pierdute din cauza astfel de sentimente. :*